Cât de departe este ...departe?

Povestea depărtării.
Deschid portiera şi urc în maşină. Cobor geamul din dreapta  şi respir aerul rece. Încă este iarnă? Cât de departe este primăvara?

Conduc prin intersecţie cu grijă, dar un biciclist mă derutează. Încerc să-l feresc. Simt parfumul Rabanne şi merg pe contrasens. Pornesc avariile şi încerc să găsesc drumul corect. Cât de departe e linia ce trebuie urmată?

Drumul e plin de curbe şi de pe colină privesc o parte din oraş. E frumos cu atâtea lumini discrete. Întind mână să le ating, dar...sunt departe. 

Aş vrea să zbor asemeni unei Păsări Phoenix şi să renasc de câte ori doresc, dar acest vis e departe.

Ascult vântul şi caut să găsesc timpul meu. Dar nu-l găsesc. Oare, cât e de departe? 

Opresc maşină în parcarea din faţa blocului. De la etajul III se aude formaţia Holograf.  A ajuns Dan Bitman în Mediaş? Nu. Vecinii nu aud bine ! Cât de departe este butonul casetofonului, pentru a-l asculta în surdină?

Ajung în faţa apartamentului. Caut cheia, telefonul sună, scap sticla cu apă din mână. Se rostogoleşte pe scări...cât de de parte poate fi? 

În cameră, căldura îmi învăluie toate gândurile. Mă desprind de cuvinte, fac ordine între litere, închid ochii şi rămân doar acestea: d-e-p-a-r-t-e !

Adorm. Simt că mâine voi fi urmărită doar de ,,You and I''  şi Scorpions. 

Femeia la 40 de ani nu ştie niciodată cât de departe este ..departe.

Săruturi rătăcite şi regăsite

Povestea unui sărut rătăcit...

Prima dată l-am salvat din filele unei cărţi din librărie, iar a doua oară l-am găsit într-un zâmbet. Zilele trecute l-am căutat în spuma mării şi era ascuns într-un balon de săpun. Când să-l prind în palmă, s-a desprins şi a zburat spre copacii cu zăpadă. 

De dimineaţă, am deschis fereastra şi l-am auzit plângând. S-a rătăcit şi nu găsea o luminiţă, care să-i arate calea. S-a urcat pe dealul din apropiere şi plângea, sperând ca lacrimile lui să fie aduse de vânt, spre mine. Am pornit în regăsirea lui, pentru că vântul îmi era prieten şi mi-a şoptit povestea sărutului, care a adormit  fără parfumul primăverii. L-am găsit. Era timid şi derutat. M-a întrebat dacă poate locui de acum încolo, pe umărul meu drept. Am vrut să-i dau un răspuns, dar m-am trezit...

Femeia la 40 de ani îi răspunde sărutului rătăcit: Da ! 

Fluturi, spumă şi zăpadă

Poveste de iarnă...
Drumul spre casă nu se zărea din cauza nămeţilor. Ar fi vrut să se desprindă, dar inimile lor băteau puternic. Era scris să se întâlnească când este Lună Nouă, pentru că doar atunci  cele două astre se suprapun. Dorinţa pusă în noaptea cu Luna Nouă s-a îndeplinit, când nu s-au aşteptat. Ştiau că vor merge mai departe, zâmbind. Se loveau cu baloanele de săpun şi se întrebau de unde vin emoţiile atât de puternice.
Trăirile lor s-au amplificat şi singura care le-a ascuns visul a fost, zăpada. S-au acoperit cu fulgii de nea. Erau emoţionaţi şi nu puteau rosti decât cuvântul ,,dor''. Au adormit îmbrăţişati, căutând armonia în săruturi senzuale. Luna nouă îi răsfăţa, notând în calendar o altă noapte de pace.
Dimineaţa, fluturii  aveau aripile îngheţate.

Femeia la 40 de ani simte fluturi în stomac, iar fluturele simte oamenii când e Luna Nouă.
 

De la o la infinit...şi numerele mele

De ce am venit pe lume într-o anume zi, într-o anume zodie?  Totul a fost un mister până am descoperit  firul karmei mele.

,,La fel ca o pasăre care are nevoie de aripi ca să poata zbura, tu ai nevoie de libertate pentru a putea exista!''  (9)

Şi am zburat pentru prima dată cu avionul, într-o ţară care îmi amintea de povestea cea mai dragă din copilărie: Micuţa sirenă a lui Andersen.

,,Înveţi să te bucuri de lucrurile simple în viaţă.'' (9)

O poveste dintr-o carte, un peisaj de iarnă la munte sau un răsărit de soare. Lucruri simple, dar pline de emoţie, mi-au dăruit o parte de linişte. 

,,Eşti un explorator şi vrei să experimentezi totul în viaţă. Iţi place să faci mai multe lucruri în acelaşi timp.'' (5) 

Fotografiez ce simt, adaug culoare versurilor, merg cu bicicleta în căutarea unui gând, descopăr armonia la marginea ţării. Singurul lucru care îmi lipseşte este busola care să-mi arate infinitul şi să  ajung mai uşor la oamenii care au nevoie de zâmbetul meu. 

,,Problema cea mai mare a Numărului 7 constă în gestionarea emoţiilor.''

Mă îmbrac în funcţie de starea mea sufletească, nu de accesoriile colorate. Totuşi: albastrul îmi dă armonie, albul îmi aduce vacanţa, rozul îmi dă încredere, roşul vine cu pasiunea, galbenul mă ocroteşte, verdele mă linişteşte. Numărul 7 de pe degetul arătător îmi arată calea...

,,Viata te va pune în situaţii care cer imaginaţie şi comunicare. Este o provocare pe care va trebui să o înfrunţi pentru a putea fi fericit.'' (3)

Lipsa lui 3 am compensat-o cu cifra 5 (simţul umorului) şi cifra 9 (spiritul liber). 

Viaţa mea este o combinaţie de numere şi nu fac decât să mă bucur de existenţa lor.

Femeia la 40 de ani s-a născut sub karma responsabilităţii. 

Conectare şi replici pe computer

- Doriţi să vă conectaţi? mă întreabă un robot pe computer.
- Hmm! Da, îi răspund cu voce tare, pentru a mă auzi şi de data aceasta.
Eroare?! A apărut o eroare în viaţa mea? Aaa, nu ! Doar de la reţeaua de internet !
Mă conectez din nou. Tastez corect adresa de email şi parola. De data aceasta este bine. Sunt verificată.
- Sunteţi conectată! îmi spune din nou robotul.

Zâmbesc şi  copiez câteva replici uitate într-un caiet. Mă conectez la prezent şi le modific.

Sunt frunza ce o ţii în palmă
Şi obosit vrei s-o striveşti.
Sunt  lacrima dulce şi calmă,
Scrisă în legile-omeneşti.

Sunt inima ce se coboară,
Iar tu încerci s-o desprinzi
Când pulsul ei te înfioară
Închizi ochii să o simţi.

Sunt pasul tău pierdut în iarnă
Şi umbra ta din primăveri.
Sunt clipa care se răstoarnă
În taina viselor de ieri.

Sunt soarele ce străluceşte
Tot mai puternic azi pe cer.
Sunt steaua ce călăuzeşte
Gândul pierdut spre un mister.

Femeia la 40 de ani se poate conecta la prezent.

Aş vrea să trăiesc oriunde...

Legendele îşi fac loc în mintea mea... 

Îngerul florilor îmi întinde o ceaşcă cu un sirop auriu şi mă îndeamnă: 

- Bea ! Zânele nu îţi vor face vrăji de primăvară ! Inima ta, nu va suferi ! Bea ! 

Îi privesc ochii albaştri şi asemeni unui copil hipnotizat, beau cu sete din licoarea preparată. Simt cum anotimpurile vin într-o ordine nescrisă, obrajii îmi ard, iar degetele desenează cercuri pe coala albă. 

La miezul nopţii, când artificiile se aprind, sunt acolo cu un cuvânt, pentru că pot fi oriunde...

Scap ceaşca din mână, iar puful de păpădie încremeneşte lângă mine. Picăturile aurii se preling pe cămaşa albă şi încerc să îmi salvez ultimele pagini din legendă...legenda păpădiei: 

" aş vrea să trăiesc oriunde aş putea fi găsită cât mai repede de către copiii plecaţi de la şcoală sau care se zbenguiesc şi aleargă peste câmpii. Aş vrea să trăiesc pe lângă drumuri şi în poiene, dar şi printre pietrele din oraş, ca să pot face fericit pe oricine cu floarea mea pufoasă." Tu eşti floarea care îmi place cel mai mult" a exclamat îngerul, adăugând : "Vei înflori oriunde apare mai întâi primăvara şi vei fi numită floarea copiilor".

Din primăvara trecută, păpădia mea are puful încremenit de dor. M-am oprit la timp...şi dorinţele s-au împlinit cu răbdare, când nu m-am aşteptat.

Femeia la 40 de ani îşi lasă amprenta şi asupra unei păpădii. 

Pasărea Phoenix şi parfumul de cafea

În curând...Pasărea Phoenix mă va surprinde. Se va mistui în flăcări şi va renaşte din propria ei cenuşă. Totul este pregătit. Căldura o învăluie încet şi se aude sunetul unei tobe: Bum ! Bum ! Sunetul este atât de tare, încât duc mâna la inimă. De acolo se aude...Lumina e tot mai puternică. În cameră s-a împrăştiat aroma de cafea, pentru momentul în care voi sta faţă în faţă cu noul Phoenix. Dintr-o dată, în liniştea nopţii, am auzit un zgomot puternic. M-am făcut mică de tot şi am privit cum lumânarea se stingea...Voi participa la acest ritual?

Am aprins repede lumina în cameră. Apa din vasul de aromaterapie cu simbolul Phoenix-ului se evaporase, uleiul cu cafea ardea singur...de aceea am avut parte de zgomotul puternic. Colierul era încă acolo şi aducea cu el amintirile. 

Anul 2013 a ajuns repede în viaţa mea şi îl consider un an al renaşterii şi al emoţiilor intense. Amplasând în sud-vestul camerei de zi, Pasărea Phoenix îmi conferă energie yang. Ştiai că o femeie care are ca număr reprezentativ un număr masculin va învăţa că trebuie să fie mai hotărâtă, mai fermă, mai perseverentă pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte? Numărul meu este 9.

Femeia la 40 de ani renaşte asemeni unei Păsări Phoenix, în lumină.

Oglinda şi zambila înflorită

În fiecare dimineaţă deschid ochii şi privesc în oglindă. 

Maschez urmele viselor de pe obraz cu un fond de ten şi ofer mai multă lumină ochilor, cu un fard turcoaz. Trasez o linie tremurândă cu un gri argintiu şi am grijă să nu întind prea mult rimelul pe gene, deşi nu reuşesc de fiecare dată.

Privesc din nou în oglindă. Împletesc cele două codiţe, cât mai romantic şi îmi aranjez cu grijă cravata rebelă. Gata. 

Privesc din nou în oglindă. O altă persoană îmi zâmbeşte şi îmi întinde mâna. Are un tatuaj cu un semn infinit pe unghia de la degetul inelar. Este colorat în primăvară. Hmmm! Afară, încă ninge. Îi întind mâna şi fac un pas spre persoana din oglindă. Zâmbeşte! Închid ochii şi lumina mă învăluie cu o căldură de nedescris. Mă invită la dans şi nu fac nici un gest să mă desprind. Muzica e prea tare şi nu aud vocea care spune cuvinte magice. Îi privesc buzele. Au o culoare roz pal. Îmi amintesc că nu m-am rujat în această dimineaţă, pentru că nu eram hotărâtă ce culoare să aleg. 

Încerc să descifrez mesajul: ''Bucură-te! Astăzi vine primăvara! Zâmbeşte! Florile înfloresc pentru tine!''

Nu-mi vine să cred. 

Dansul mă răsfaţă. Întorc capul şi urmez raza de soare. Sunt singură. Persoana de lângă mine a dispărut. Din sufragerie se aude la laptop, Natasha Saint Pierre. Cu grijă, deschid uşa şi merg direct la fereastră. Zambila e acolo, înflorită, pentru mine. Îmi revine în minte mesajul:  ''Bucură-te! Astăzi vine primăvara! Zâmbeşte! Florile înfloresc pentru tine!'' 

Şi mă bucur ! În sufletul meu e primăvară, chiar dacă la meteo se anunţă ninsori. 

În curând...ninsorile se vor topi, iar zambila roz va creşte!

Femeia la 40 de ani se bucură de primăvară în plină iarnă.

M-am rătăcit într-o carte şi am pierdut cheia

De o lună de zile m-am rătăcit printre ultimele pagini ale cărţii şi totul îmi pare un labirint din care nu mai pot ieşi. Librăria, Emma, Federico şi  cele cinci zile petrecute în Bell Îile m-au făcut să pierd cheia spre uşa cărţii cu iubire şi să rămân între bucurie şi lumină. 

Dragă Emma, 

am ajuns la pagina 200 şi nu găsesc cheia să pot ieşi din labirint. Ştiu că aş sta ore întregi în librăria cu iubire, însă Caitlin Daviens şi povestea ei africană mă cheamă să fiu alături de ea la şcoală. Vreau să fiu în două locuri în acelaşi timp şi m-am hotărât să cer ajutorul celor două personaje: Lou şi Gabe. M-au trimis în Bretania să-l cunosc mai bine pe Claude Monet  şi să mă îndrăgostesc de Rain Effect. În seara aceasta te voi suna. Abia aştept să-mi povesteşti despre întâlnirea cu Federico şi legenda celor doi îndrăgostiţi Jean şi Jeanne, iar eu să-ţi spun ce culoare are părul meu ud.

Caut cheia. Dau pagină după pagină. Cuvântul scris cu stiloul mă va duce la cheia magică şi voi scăpa din labirint ? Nu ştiu. Unde îl găsesc?

- Alo, Federico?

- Şşşt ...citesc. 

- Cheia este în povestea ta, nu-i aşa? Sau ai aruncat-o în mare, când ploua?

Cu drag Emma, 

altă Emma

Femeia la 40 de ani  are întotdeauna o cheie de rezervă. 

Intre albastru si verde pictez cu galben

Am avut parte de zile colorate, anul trecut. 
Unele au fost roz, altele rosii, insa cele mai frumoase s-au imbracat in culoarea acelui colier lucrat de africani, in Germania. 
Numele este unul pretentios: Rain Dance si ma duce cu gandul la o ploaie de vara si un dans pe strada, alaturi de micutii artizani.

Mi-a fost dor de frunzele toamnei si de fulgii de zapada.

De aceea...
Astăzi m-am oprit şi am desenat.
M-am jucat cu verde si albastru curat,

Am întins un roşu puternic pe hârtie

Şi am primit zâmbete, o mie.

Am găsit un galben pretenţios

Să-mi spună cuvinte fără rost.

Şi am aruncat culoarea violet

Să te strâng încet la piept.

Am contopit un cenuşiu fierbinte

Să-mi scot culorile din minte.

Şi-am căutat în călimară,

Cum ploaia bate-n geam afară.

Astăzi m-am oprit şi te-am desenat,

Cu mult alb, imaculat.

Femeia la 40 de ani danseaza cu gandul la ploaia de vara, printre frunze si fulgi de zapada.

Piatra care iubeşte..şi ne atrage

În curând...

Oamenii ne atrag ca un magnet, ne ocupă gândurile şi ne îndrumă paşii spre alte drumuri.

Locurile pitoreşti ne atrag ca un magnet pentru a petrece clipe frumoase alături de oamenii care ne atrag ca un magnet.

Florile ne atrag ca un magnet cu parfumul lor şi venim să le mirosim împreună cu oamenii care ne atrag ca un magnet.

Jocurile ne atrag ca un magnet şi le încercăm împreună cu oamenii care ne atrag ca un magnet.

Zâmbetele ne atrag ca un magnet şi găsim bucuria cu oamenii care ne atrag ca un magnet. 

Când vrei să afli unde e Nordul sau Estul, când vrei să nu te rătăceşti din drumul tău, găseşte piatra care iubeşte şi te va orienta către oamenii care ne atrag ca un magnet. 

Învaţă de la chinezi despre răbdare, de la africani despre timp, de la greci despre minuni şi de la oamenii care ne atrag ca un magnet despre suflet.

Femeia la 40 de ani atrage atenţia.

Bagheta magică transformă totul în infinit

Anul 2013 vine cu o baghetă magică şi-mi şopteşte 3 cuvinte! Şşşt! 

Nu pot rezista tentaţiei şi atunci aleg cele mai frumoase proiecte personale, pe care le aşez lângă cele 3 cărţi citite în primele zile ale anului. 

Deschid cutia şi scriu pe cele 3 cartoane: 

Albastru: Educaţie 

Galben: Cultură

Verde:Social  

Iau primul 3 cu proiecte, al doilea 3 cu locaţii, iar în mijloc pun cu grijă, cărţile. În mână, învârt bagheta magică, rostesc cele trei cuvinte şi... totul se transformă în infinit, cifrele se unesc şi magia se produce: 

Voi fi aproape de Africa, pentru că voi dărui tuturor prietenilor, cartea Corinnei Hoffmann. Încet încet voi ajuta şi eu, alături de Asociaţia Masai Albă, copiii din Barsaloi să beneficieze de o şcoală. Voi trimite cărţi de colorat, culori şi jucării, pentru că am fost impresionată, emoţionată şi ştiu că au nevoie de ele, pentru a învăţa. 

Voi fi mai aproape de o Librărie a iubirii, pentru că voi realiza în cel mai scurt timp, un astfel de loc. 

Voi fi mai aproape de autoarea Cecelia Ahren pentru că am învăţat cum pot fi în două locuri în acelaşi timp, trebuie să înveţi să trăieşti pe o Stradă a Ficţiunii.

Jocul culorilor continuă:

Roz Educaţie

Roşu: Social

Violet: Cultură

Combinaţii de gânduri şi vise cu ochii deschişi se învârt într-un triunghi magic, dar nu dispar. 

Anul 2013 un an sub semnul Şarpelui care îţi formează infinitul !

Femeia la 40 de ani poartă semnul infinitului în acest an: la gât, la mâna stângă şi...

Visele nu se pot alege...

Mă îmbrac în roşu. Merg să fotografiez vulturii şi să filmez cum ninge. Mai târziu, beau o ceaşcă cu cafea şi ciocolată cu mentă, pentru că am ales între capuccino şi expreso.
Seara, mă uit la actorul copilăriei mele, Sergiu Nicolaescu, pentru că mi-e dor de ,,Ultima noapte de dragoste''.
Înainte, citesc din poeziile lui Francois Villon şi aleg ''Epistola pentru prieteni''.
Noaptea, visez. O altă epocă sau poate un război. Închid ochii...Prin mintea mea se derulează  ,,Mihail, câine de circ'' împreună cu ,,Pistruiatul'', ,,Felix cu Otilia'' care se ţin de mână şi zâmbesc Liceenilor pe ritm de rock and roll. Nea Mărin îi face curte Ciulandrei, iar comisarul Moldovan îşi ia ,,Revanşa''.
O noapte lungă...asemenea unui film în care dai viaţă personajelor tale.

Mă îmbrac în alb. Merg să fotografiez un gând rătăcit şi să filmez vântul. Mai târziu, savurez un ceai cu boabe verzi de cafea, pentru că aleg dintre cele patru sortimente de ceai din cutie.
Seara, mă uit la un film despre război şi iubire sau la un film poliţist, depinde. Seri cu Sergiu...
Înainte, ascult o muzică specială pe Mezzo, pentru că m-am săturat de alte posturi de muzică.
Noaptea, visez. Nu ştiu dinainte ce,  dar mă gândesc la nemurirea ta, Maestre!
O noapte lungă...eşti cu mustaţă, apoi cu barbă, eşti  tânăr, apoi bătrân, eşti viu... în final, rola de film scoate acel sunet...şi mă trezesc.

Dimineaţa, aprind o altă lumânare şi nu deschid televizorul, pentru a auzi veşti despre tine.

Femeia la 40 de ani păstrează actorii în amintire, aşa cum au interpretat rolurile din filme.

P.S. Te iubesc ...şi în anul 2013 !

Anul 2012...

Ne legăm de oameni cu un lănţişor cu semnul infinit...

Ne aranjăm poveştile în cutie şi le punem pecetea unui an care a trecut prea repede, pentru noi. 

Ne facem ordine printre gânduri şi le aruncăm întro groapă săpată adânc. 

Cele mai ciudate şi răsfirate cuvinte pleacă din visele noastre. 

Cărţile pe care le-am citit, le plimbăm cu un cărucior prin cameră, pentru a le găsi locul potrivit în bibliotecă.

Artiştii pe care îi îndrăgim, ne veghează din ceruri cu zâmbetul magic. 

Anul 2013...

Vine...pentru a ne lega de oameni cu un lănţişor cu simbolul infinit... 

Scriem noi poveşti pe care nu le aşezăm, încă, în cutie. 

Gândurile noi îşi fac loc printre visele frumoase de început de an. 

Cele mai ciudate şi răsfirate cuvinte vin în noile noastre vise. 

Cărţile pe care le citim, stau pe măsuţa de lângă pat. 

Artiştii pe care îi îndrăgim, merg în ceruri, pentru a ne veghea cu zâmbetul lor magic.

Zi de zi, anotimp după anotimp, an după an aud mereu o voce care îmi spune: P.S. Te iubesc !

Încerc să nu-l dezamăgesc !
Îţi mulţumesc, Îngerul meu !

Femeia la 40 de ani crede în poveşti, în cărţi şi... în îngeri !