duminică, 24 februarie 2013

Cât timp arzi, nu te ard cuvintele !

Am cunoscut oameni care m-au învăţat să trăiesc. Nu le-am spus ,,Mulţumesc'', pentru că nu am vrut să ştie că îmi raportez emoţiile, gândindu-mă la ei. Secretul pe care l-am aflat, m-a învăţat să trăiesc clipa intens. 

Am cunoscut oameni care m-au învăţat să plâng. Nu le-am spus ,,Mulţumesc'', pentru că nu am vrut să-mi cunoască lacrimile din suflet. Cuvintele care m-au rănit, m-au învăţat să merg mai departe şi să iubesc apa sărată.

Am cunoscut oameni care m-au învăţat să iubesc. Nu le-am spus ,,Mulţumesc'', pentru că nu am vrut să ştie că inima mea a bătut puternic pentru ei. Bucuria pe care am găsit-o, m-a învăţat să ţin în palmă inimile celor dragi.

Am cunoscut oameni care au devenit îngeri. Nu le-am spus ,,Mulţumesc'', pentru că am vrut să trăiască mereu. Puterea pe care am cunoscut-o în ei, m-a făcut să înţeleg că atâta timp cât arzi, precum o lumânare, nu te ard cuvintele celor din jur. 

Când lumânarea se stinge, întorci clepsidra şi vezi cum ard încet încet amintirile, până dispar emoţiile, lacrimile, bucuria şi puterea.

Am cunoscut îngeri. Le voi spune mereu ,,Mulţumesc'' pentru a avea grijă de oamenii care m-au învăţat să trăiesc, de cei care m-au învăţat să plâng, de cei care m-au învăţat să iubesc şi de cei care sunt îngeri fără aripi.


Femeia la 40 de ani spune ,,Mulţumesc'' îngerilor care o ocrotesc.


Culoare, magie şi o poveste nescrisă

M-am trezit când prima rază de soare mă chema să alerg şi să-i ating zâmbetul. Am băut în grabă o cafea şi am auzit bătaia puternică a ceasului: Tic ! Tac ! Tic ! Tac ! M-am lăsat purtată de secunde, apoi de minute şi m-am trezit în faţa unei uşi din lemn. Am bătut şi am aşteptat un răspuns. Ce ciudat, nici un răspuns!  
Am căutat o cheie potrivită printre cheile mele şi am găsit în buzunarul ascuns al genţii, o cheiţă de la o jucărie din copilărie. Semăna cu cifra opt şi dacă o întorceai cu grijă în iala uşii,  se transforma în semnul infinit. Din nou cifra opt, din nou semnul infinit şi uşa s-a deschis. M-am oprit şi nu am reuşit să fac primul pas.O lumânare ardea pe o măsuţă, muzica lui Leonard Cohen se auzea în surdină, parfumul primăverii se simţea din pragul uşii, iar primii ghiocei mă priveau timizi în ochi. Descopeream o poveste nescrisă, fară personaje şi nu ştiam ce caut în ea. Am vrut să plec, să închid uşa, dar în palma mea s-au aşezat cuminţi, inimioare din hârtie, care să aducă culoare vieţii în alb şi negru. Le-am strâns în pumn şi am zâmbit. Ştiam că trebuie să scriu primele rânduri, dar aveam nevoie de timp.

Femeia la 40 de ani ţine în palmă inima personajului dintr-o poveste nescrisă. 





vineri, 22 februarie 2013

Când vrei să zbori, zboară !

Un fluture galben a adormit. Am intrat cu paşi mărunţi prin visul lui şi m-am plimbat. Câteva culori mi-au povestit despre frumuseţea unui suflet, altele s-au agitat să îmi spună despre muzica preferată şi dansul care îl făcea fericit, când zbura deasupra florilor. M-am uitat la ceas să îl aud cum cântă: Tic ! Tac ! Nu îmi arată ora la care se va trezi şi mi-a reproşat că nu simt primăvara. Un fluture albastru m-a invitat la un ceai, în grădină şi mi-a atras atenţia să citesc primele rânduri. Îl ascult şi încerc să tac. Dă din aripi şi foile se desprind încet. Poveştile ne încarcă cu emoţii, dar ne lasă libertatea să zburăm. 

Femeia la 40 de zile ţine în palmă un fluture galben, adormit.


marți, 19 februarie 2013

Şi cireşele negre roşesc...

Un timp a locuit  într-un alt castel. 
Dimineaţa, când era încă rouă pe frunze, întâlnea cireşele negre. Erau amestecate cu bucăţi din suflet şi se bucurau de muzică în surdină. Primele acorduri le aduceau pe ringul de dans. Îşi uneau codiţele şi dansau vals, tango, chiar şi rock. Le stătea bine îmbrăcate în negru şi nu semănau între ele. Doar ea nu dansa...Privea de departe şi aştepta. Avea codiţele împletite parfumate şi te invita să-i asculţi povestea. 
Venea dintr-o lume cu oameni sensibili şi adora culorile. Se bucura de răsăritul soarelui şi provoca luna să-i zâmbească. Cireaşa neagră roşea atunci când întâlnea steaua albastră, chiar dacă nu-şi vorbeau.
Într-o seară, înainte de miezul nopţii,  a privit spre cer. A făcut primul pas şi se plimba  printre stele. Inima îi bătea tare, când a descoperit că steaua albastră trăia o poveste în aceeaşi carte, cartea ei preferată. A zâmbit. Nimic nu era întâmplător şi acest lucru o bucura. Ultima filă va rămâne necitită. Ştia asta.
A oprit timpul şi s-a întors la castel. 
Aştepta primăvara. 

Femeia la 40 de ani are codiţe împletite cu parfumul cireşelor negre.